Furtună

Vine iarna, sau cel puțin asta ai senzația când ieși afară. În această dimineață când am ieșit cu sașa afară am crezut că am greșit locul, ...

Dacă nu….

Dacă nu ești atent, sau dacă nu adaptezi viteza s-ar putea să te aflii în una din situațiile de mai jos. Atenție unele din aceste accidente pot ...

A venit iarna

Sau cel puțin spiritul sărbătorilor de iarnă începe ușor, ușor să-și facă simțită prezența. Deja prin majoritatea localităților au fost ...

Primavară?

Ieri începusem să cred și să simt că vine primăvara, dar azi mi-am schimbat radical această idee. Cum de pănâ ieri a fort frumos, caluț, soare, ...

Am răcit

Dupa o iarnă ceva mai grea în care nu prea am avut probleme cu raceala, dar niciodata nu e prea târziu și am răcit acum. Chiar dacă am răcit acum ...

Ningeee

A inceput iar să ningă. 🙂 Chiar dacă trebuie să merg ca piticul pe stradă, iubesc iarna, dar când ninge şi se aşează zăpada într-un strat ...

A venit Iarna…

Mă gândesc dacă chiar pot spune asta pentru a două oară, dar sper că acum să nu fie că data treccuta când am mai spus că a venit iarnă și să ...

A venit iarna

 Oare chiar a venit? Eu zic că a început sa-si așeze așternuturile, și asta se simte prin temperaturile de afară și cel mai mult pe șoselele țării, ...
© 2011 - 2017 D'ale Melle. All rights reserved. Site Admin · Entries RSS · Comments RSS
Powered by WordPress · Designed by Theme Junkie